Greutatea bebelușilor reprezintă un subiect de maxim interes pentru părinți, ceea ce este și normal, tocmai de aceea am pregătit un articol special dedicat greutății pe care un bebe trebuie să o câștige în fiecare lună, pentru ca tu să ai liniștea că al tău pui se dezvoltă normal, că primește tot ceea ce are nevoie, că este sănătos și corect îngrijit.
Care este greutatea normală a unui nou-născut?
- Greutatea medie a unui bebeluș născut la termen este de 3-3,5 kilograme, medie care se bazează pe un calcul general și nu este necesar să ne panicăm dacă puiul nostru nu se încadrează în acest interval, dacă are mai puțin sau dacă depășește un pic limita (de exemplu, de obicei fetele cântăresc mai puțin decât băieții).
- La 3-4 zile după naștere, bebe va cântări mai puțin, pierdere care poate reprezenta 5-10% din greutatea totală. Explicația? Bebe expulzează urina și meconiul acumulat în timpul sarcinii. Nu trebuie să-ți faci griji, mai ales dacă medicul pediatru îți spune că bebelușul este sănătos.
Cât trebuie să ia în greutate bebelușul în primele 6 luni?
- În primele 6 luni de viață, bebe ia în greutate aproximativ 600 de grame pe lună, iar în primul an crește de obicei 25 cm. Cu toate acestea, bebelușii sunt diferiți, iar dezvoltarea lor poate fi, de asemenea, diferită de la un caz la altul. Există copii care într-o lună pot lua foarte mult, apoi stagnează sau cresc foarte puțin.
- Cât de des să cântărim bebelușul? Bebelușul trebuie cântărit o dată pe lună, nu este bine să facem o obsesie din greutatea sa.
- Bebe nu vrea să mănânce. Ce facem? Bebe se va opri din mâncat atunci când se va simți sătul, iar noi nu trebuie să-l forțăm să mănânce. Ai încredere în puiul tău.
Cât trebuie să ia în greutate bebelușul meu între 6 și 12 luni?
- Între 6 și 12 luni, până la prima sa aniversare, de obicei, bebelușii câștigă în medie 500 de grame pe lună.
- Bebe trebuie hrănit doar cu lapte până în luna a 6-a de viață, spun specialiștii (Organizația Mondială de Sănătate), moment în care se începe diversificarea. Bebe va continua să fie alăptat, dar treptat se vor introduce în alimentația sa și produsele solide.
În cazuri speciale, această recomandare nu este valabilă, important este să se respecte indicațiile medicului pediatru.
- Medicul pediatru va stabili, în funcție de greutatea pe care o are bebelușul, ce alimente vor fi introduse în alimentația sa și în ce ordine, iar responsabilitatea ta este să respecți întru totul această ordine.
- Include alimentele noi unul câte unul și în cantități mici, pentru a-l face să le accepte, iar în caz de vreo alergie, vei identifica mai ușor cauza.
- Nu-ți face griji dacă bebe nu acceptă la început un nou aliment. Uneori copilul trebuie să încerce de câteva ori o aromă pentru a se familiariza cu ea, așadar, nu renunța.
Sperăm să-ți fie de folos acest sfaturi și să te ajute în creșterea puiului tău. Nu uita, fiecare copil este diferit, iar greutatea sa poate alterna, de aceea este recomandată o monitorizare permanentă a greutății de către medicul pediatru, pentru a te asigura că bebe se dezvoltă sănătos și armonios.
Pe site-ul nostru găsești o mulțime de produse pentru bebeluș, de la mâncare specifică diversificării, la lapte praf sau accesoriii care să te ajute în rutina zilnică de îngrijire a bebelușului. Creștere frumoasă și momente de neprețuit împreună!