Unele dintre cele mai frecvente întrebări pe care le avem ca părinți sunt:
- Cât trebuie să mănânce bebelușul?
- Cum știm că l-am hrănit suficient?
- De câte ori pe zi trebuie să-l hrănim?
Pentru că ne dorim să-ți oferim răspunsuri care să-ți aducă liniștea, am pregătit special pentru tine un articol dedicat acestui subiect.
De unde știu când bebelușului meu îi este foame?
Majoritatea bebelușilor ne comunică prin diferite semne faptul că le este foame, de aceea cel mai bine este să ne privim copilul, pentru a înțelege mesajul pe care vrea să ni-l transmită. Bebelușii născuți prematur sau cu anumite afecțiuni medicale recomandat este să fie hrăniți la orele recomandate de medicul pediatru.
Semnele prin care bebe ne comunică că îi este foame
Un copilaș care este flămând plânge, însă deseori motivele pot fi altele și nu neapărat foamea, de aceea cel mai bine este să fim atenți la alte semne care să ne indice că îi este foame (înainte ca acesta să înceapă să plângă), și anume:
- Își linge buzele;
- Scoate limba;
- Suge tot ce găsește;
- Caută în permanență ceva (își mișcă gura și/sau capul în căutarea sânului/biberonului);
- Duce mâna la gură în mod repetat;
- Deschide gura;
- Este nervos.
Cu toate acestea, este important să știm că atunci când bebe plânge, nu este neapărat pentru că îi este foame, ci pentru că are nevoie de mângâierea, de îmbrățișarea și afecțiunea noastră. La început poate fi dificil să facem diferența între aceste semne, însă cu timpul ne vom cunoaște bebelușul și vom ști ceea ce ne comunică.
Recomandări generale pentru hrănirea bebelușului
Bebelușii, la fel ca noi toți, sunt diferiți, unii preferă să mănânce de mai multe ori pe zi, iar alții, mai rar. Cu toate acestea, pe măsură ce cresc, așa cum este normal, la majoritatea bebelușilor durata între mese crește.
Cât trebuie să mănânce nou-născuții?
Majoritatea nou-născuților mănâncă
o dată la 2-3 ore sau de 8-12 ori într-o zi (adică în 24 de ore, ceea ce înseamnă și noaptea). Aceștia încep să mănânce puțin câte puțin, cantitatea de lapte crește treptat la fiecare masă: de la 15 ml în prima sau a doua zi de viață, la 30-60 ml și până la 60-90 ml atunci când au 2 săptămâni de viață.
Cât trebuie să mănânce un bebeluș de 2 luni?
Când au deja 2 luni, bebelușii papă între 118-148 ml la fiecare masă,
adică la fiecare 3-4 ore.
Cât trebuie să mănânce un bebeluș de 4 luni?
Bebelușii de 4 luni mănâncă de obicei între 118-177 ml de lapte la fiecare masă, iar aceasta se repetă
tot la 3-4 ore.
Cât trebuie să mănânce un bebeluș de 6 luni?
Când bebelușii au deja 6 luni de viață, aceștia pot mânca câte 237 ml de lapte
la fiecare 4-5 ore. Tot începând cu 6 luni se începe diversificarea alimentației.
Ca sfat general, masa unui bebe în fiecare lună este bine să crească treptat, cu câte 30 ml în fiecare lună, până se ajunge la o masă de aproximativ 237 ml.
Cum îmi dau seama dacă mi-am hrănit bebelușul cu prea mult lapte?
Bebelușii în general știu cât trebuie să mănânce, însă uneori pot exagera (ca și noi, de altfel), iar asta e valabil la cei care sug din biberon, care necesită mult mai puțin efort decât alăptatul la sân.
Bebelușii supraalimentați pot fi recunoscuți după anumite semne, și anume:
- dureri de stomac;
- gaze;
- scuipă sau vomită.
Dacă bebelușul meu dă semne că vrea să mănânce întruna?
Putem folosi suzetele după hrănire, întrucât acestea ajută la calmarea bebelușilor care au o greutate normală, care se bucură de supt pentru confort și nu pentru hrănire. Pentru bebelușii alăptați la sân, suzeta va fi oferită după 3-4 săptămâni de viață. Dacă bebe dă semne că vrea să pape mereu, chiar și când este sătul, este momentul să apelăm la medicul pediatru.
Cât este normal să ia în greutate un bebeluș?
Majoritatea bebelușilor își dublează greutatea pe care o au naștere atunci când fac 5 luni și o triplează când împlinesc primul anișor. Dacă micuțul tău nu ia suficient în greutate, este bine să discuți cu medicul pediatru despre un plan de alimentație personalizat.
Dacă îl alăptez, cum știu dacă bebelușul meu mănâncă suficient?
Scutecul unui nou-născut este un bun indicator dacă primește sau nu suficientă mâncare. În primele zile după naștere, un bebeluș ar trebui să aibă 2-3 scutece umede pe zi, iar după primele 4-5 zile, cel puțin 5-6 scutece umede pe zi.
De asemenea, tot medicul pediatru va monitoriza în permanență greutatea copilului, ceea ce înseamnă că tot el îți poate spune (prin intermediul graficului de creștere) dacă bebe primește suficientă hrană sau nu.
Nimeni nu cunoaște mai bine un bebeluș decât mama lui
Știm că ai o mulțime de întrebări și griji, mai ales dacă e primul tău bebe, însă trebuie să ai încredere în bebelușul tău și să înveți să-l cunoști. Nimeni nu cunoaște mai bine un bebeluș decât mama lui.
Pentru a te sprijini, pe site-ul nostru găsești o mulțime de alimente pentru copii (dacă acesta a început diversificarea) sau produse care îți pot fi de folos când e ora mesei. Acestea îți vor fi aduse direct acasă, ca tu să fii în permanență lângă puiul tău, să-i oferi toată atenția de care are nevoie.